Știm cu toții prea bine că relațiile nu sunt ușoare, iar, dacă sunt, înseamnă că poate există o mică problemă. Nu zice nimeni însă că trebuie să fie nici foarte complicate, deoarece atunci există o mare problemă. Moderația este cheia întotdeauna și mai ales să evoluați împreună după fiecare hop prin care treceți.      

Într-o relație totul este minunat la început și ni se pare că lucrurile nu se vor schimba niciodată. Cu toate acestea, după o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp, în funcție de dinamica fiecăruia, începe să intervină o anume rutină și să pară că pasiunea dispare încet-încet.

Ce este important, însă, este să încercați să nu ajungeți în acel punct, sau, dacă ați făcut-o deja, să aflați cum să ieșiți din el, pentru că se poate. Fie prin mai multă comunicare, cu ajutorul jucăriilor erotice precum  vibratoare pentru clitoris sau alte soluții care vi se potrivesc, cert este ca soluții există.

5 sfaturi despre cum să păstrezi pasiunea într-o relație

Nu spunem că trebuie neapărat să treci și tu prin astfel de situații, deoarece totul depinde de cum sunteți voi ca persoane luate individual și în cuplu, deopotrivă. Poate unul dintre voi este mai pasional și atunci va fi el cel care va ține mereu flacăra aprinsă.

Comunicarea este esențială, indiferent de relația pe care o ai cu cei din jur, dar mai ales atunci când vine vorba despre cuplu. Prin comunicare nu ne referim doar la discuțiile obișnuite din viața de zi cu zi, ci mai ales la exprimarea nevoilor, a dorințelor și a orice vă poate face să fiți și mai apropiați. Puteți chiar să stabiliți o frecvență cu care să abordați aceste subiecte care pot să fie mai delicate la început, dar, odată cu trecerea timpului, vor deveni tot mai clare și mai ușor de discutat, chiar dacă unele par mai inconfortabile.

Încercați, pe cât posibil, să spargeți rutina cât mai des și acest lucru se poate face ușor și uneori chiar și cu resurse puține. Ieșiti la o plimbare spontană, mergeți într-un city break neplanificat sau începeți o nouă activitate împreună, fie că e vorba de un hobby, alergat sau ieșit cu bicicletele. Oricând veți face ceva nou veți fi stimulați la fel ca la începutul relației.

Nu renunțați la întâlnirile romantice pe care le aveați la început nici după ani buni de relație. E foarte ușor să vă pierdeți în rutină, însă să ieșiți cât mai des voi doi. Puteți chiar să stabiliți și în acest caz frecvențe cu care să mergeți la aceste întâlniri romantice, mai ales dacă vedeți că v-ați propus și nu ați reușit să vă țineți mereu de ele.

Încercați să creșteți mereu, atât individual, cât și în cuplu. Se știe deja că atunci când cineva învață ceva nou își dezvoltă, atât încrederea în sine, cât și atracția pe care o exercită asupra partenerului. Încurajați-vă mereu să evoluați și veți vedea că și relația dintre voi doi se va îmbunătăți.

Fiți deschiși la noutăți și explorare și din punct de vedere sexual. Încercați accesorii care pot să vă ajute să descoperiți noi plăceri, inclusiv jucării sexuale care pot fi folosite atât individual cât și în doi. Chiar dacă există mituri care spun că acestea mai degrabă strică relațiile, ele au fost demontate de-a lungul timpului și s-a demonstrat că, mai degrabă, ajută la o apropiere mai mare, iar aceasta duce spre o cunoaștere mai bună a celuilalt și, astfel, la o relație mult mai apropiată.

Acestea sunt doar câteva sfaturi pentru a păstra pasiunea într-o relație și tu trebuie să alegi dintre ele pe cele care ți se potrivesc mai bine. De asemenea, poți și este recomandat să te gândești și tu la altele care vi se potrivesc vouă și apoi să începeți să le puneți în practică pentru a vă face bine atât pe termen scurt, cât, mai ales, pe termen lung.

Credite foto:

https://unsplash.com/photos/a-couple-sits-on-a-rock-looking-out-over-a-lake-EvcUtLF12XQ

https://unsplash.com/photos/laughing-together-sexy-couple-lying-on-the-bed-and-enjoying-themselves-at-morning-time-NhnAp61RQMk

Previous articleTimp pentru sine și intimitate: Regăsirea armoniei interioare după ce devii mamă